Deveniti membru al 3F
Rețeaua de străini in 3F În 3F ne-am format un număr de rețele pentru muncitori cu origine etnică diferită decât daneză, astfel încât să puteți face parte dintr-o comunitate profesionala și socială și să aveți posibilitatea de a cunoaște drepturile dumneavoastră în calitate de lucrători și de cetățeni în societatea daneză.

Atunci când ești membru la 3F, veți obține o serie de beneficii de membru. Va asigurăm, printre altele, că primiți condiții decente de muncă în Danemarca și astfel încât să vă asiguram, ca nu sunteți înșelat la salariu. In afara de beneficiile de membru, am format, de asemenea, o serie de rețele pentru membrii noștri, unde aceștia se pot întâlni cu alți cu același concepții, sa primească ajutor, susținere și dezvoltare de noi oportunități și socializare in grup.

3F are peste de membri cu o alta origine etnică decât daneza. Mai mulți dintre aceștia sunt într-o rețea străină în 3F, unde sa discută de la condițiile de lucru pana la evenimente sociale.

Doriți să faceți parte din una dintre multele rețele ale noastre, puteți oricând contacta sindicatul 3F local sau sa scrieți la: 

Nume

Adresa de e-mail

Rețea

Adresa

Anthony Sylvester

Anthony.sylvester@3f.dk

Poloneze

3F Midtjylland

Birk Centerpark 4

7400 Herning

Johnny Henriksen

Johnny.henriksen@live.dk

International

3F Holbæk-Odsherred

Spånnebæk 10

4300 Holbæk

Henrik Kristensen

henrik.kristensen@3f.dk

Poloneze

3F Holstebro

Tujavej 20

7500 Holstebro

Ampiappillai Nadarajah 

canesh6@gmail.com

Tamil

3F Viborg
Vestervangsvej 6
8800 Viborg

Nijole Franck  nijole.franck@3f.dk
Lituania  3F Bjerringbro-Silkeborg
Kildesvinget 4
8850 Bjerringbro

Anthony Sylvester

anthony.sylvester@3f.dk

International, Ukrainian Network (UFN)

3F København

Peter Ipsens Allé 27

2400 København NV

Camilla Kjeldgaard Lindt

camilla.lindt@3f.dk

International, Poloneze, Romana si Vietnameze

3F Aalborg

Hadsundvej 184 B.

9000 Aalborg

Alla Navrotska alla.navrotska@3f.dk
International, Ukrainian Network (UFN) 3F Odense GOPS
Skibhusvej 52B
5000 Odense

Line Bjørndal

line.bjorndal@3f.dk

Multikulturel

3F Odense GOPS

Skibhusvej 52b

5000 Odense

Finn Jenne

finn.jenne@3f.dk

Rețea Romana

3F Frederikshavn
Skippergade 24
9900 Frederikshavn

Lone Skov

lone.skov@3f.dk

Rețea Romana

3F Viborg
Vestervangsvej 6
8800 Viborg

Regimantas Hillmann Ørgaard Petronis
regimantas.petronis@3f.dk
Lituania 
3F Viborg
Vestervangsvej 6
8800 Viborg
Rafael-Raducu Andrasescu 
rafael-raducu.andrasescu@3f.dk
Rețea Romana

3F Viborg
Vestervangsvej 6
8800 Viborg
Anna Jensen  anna.jensen@3f.dk Poloneze

3F Viborg
Vestervangsvej 6
8800 Viborg

Anthony Sylvester

anthony.sylvester@3f.dk

International

3F Forbund
Kampmannsgade 4
1790 København V.

Graciala Aulung
graciela.alulong@natmus.dk
Filipineze

3F København
Peter Ipsens Alle 25
2400 København NV.
Costel Valentin
valentin.andersen@3f.dk
Rețea Romana

3F København
Peter Ipsens Alle 25
2400 København NV.

Denis Misimovic
denis.misimovic@3f.dk Bosniac, Croația, Serbia și Muntenegru

3F København
Peter Ipsens Alle 25
2400 København NV.
Maria Tzvetkova  maria3f@outlook.dk România 3F København
Peter Ipsens Alle 25
2400 København NV.

Masser af fordele med 3F Som medlem af 3F får du mange gode fordele og rabatter:
  • Rabat på dine forsikringer
  • Rabat i mere end 1.300 butikker og webshops
  • Fri adgang til 3F Superliga
Kontakt